STUDIU. Sărăcia prostește

STUDIU. Sărăcia prostește
Publicat: 30/08/2013, 17:43
Actualizat: 18/05/2015, 19:37

Eforturile depuse pentru a face față dificultăților materiale epuizează capacitățile mintale ale persoanelor sărace, care, de cele mai multe ori, nu mai au suficientă energie cognitivă pentru a-și dedica timpul formării profesionale și educării, potrivit unui studiu publicat în SUA, informează AFP.

Mobilizarea capacităților cerebrale pentru depășirea situațiilor stresante – de exemplu, asigurarea traiului familiei sau obținerea banilor pentru chirie – poate provoca o scădere de până la 13 puncte a coeficientului de inteligență, adică o scădere de 10% a mediei înregistrate în rândul populației.

O astfel de diminuare a capacităților mintale echivalează cu cea provocată de o noapte albă, precizează autorii studiului, publicat în revista Science.

„Pentru numeroase persoane sărace, aceste probleme devin atât de apăsătoare încât le este dificil să se concentreze asupra altor chestiuni, precum formarea profesională sau organizarea timpului”, spune Sendhil Mullainathan, profesor de economie la Universitatea Harvard, unul dintre principalii autori ai studiului.

„Acest lucru nu înseamnă că persoanele sărace sunt mai puțin inteligente decât celelalte, ci că sărăcia mobilizează mult din energia mintală”, a spus acesta. „Este similar unui computer care funcționează lent pentru că descarcă o înregistrare video prea lungă”, a mai spus acesta.

„Sărăcia este adesea văzută ca rezultatul unui eșec personal sau al unei consecințe a creșterii într-un mediu defavorabil, însă studiul nostru arată că lipsa de resurse financiare poate chiar afecta funcțiile cognitive”, a spus și Jiayingt Zhao, profesor de psihologie la British Columbia University (Canada).

La studiu au participat 400 de persoane alese aleatoriu într-un centru comercial din New Jersey, în 2010 și 2011, cu un venit mediu anual de 70.000 de dolari. Cel mai mic venit înregistrat în rândul participanților la studiu a fost de 20.000 de dolari pe an.

Subiecții au fost împărțiți în două grupuri – bogați și săraci – și supuși mai multor scenarii, de exemplu, necesitatea de a plăti o reparație mare la mașină (1.500 de dolari), dar și o factură mai mică (150 de dolari). În același timp, subiecții au fost supuși unor teste cognitive și privind autocontrolul.

Confruntați cu o problemă financiară care putea fi depășită, persoanele cu venituri modeste au avut la aceste teste rezultate comparabile cu cele ale subiecților mai bogați. Însă, atunci când problema financiară a devenit omniprezentă, persoanele sărace au înregistrat rezultate semnificativ mai proaste, cu o scădere de până la 13 puncte a coeficientului de inteligență.

Rezultatele acestui studiu ar putea avea implicații în domeniul politicilor sociale, provocând la găsirea unor soluții pentru problemele asociate sărăciei, fără a crește sumele alocate ajutoarelor financiare.

„În SUA, o mare provocare pentru familiile cu venituri modeste este de a găsi o creșă pentru copiii lor”, a dat un exemplu Eldar Shafir, profesor de psihologie la Universitatea Princeton, coautor al studiului. „Este o povară grea pusă asupra capacităților mintale, care, dacă ar fi înlăturată, ar permite acestor oameni să muncească și să-și crească nivelul de inteligență”, a mai spus acesta.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Alertă roșie în Italia, unde doi vulcani au erupt în același timp. Măsura de urgență...
BAC 2024 | Avem subiectele care au picat la limba maghiară, la proba de azi...
FOTO. Face avere din imaginile cu ea dezbrăcată, iar acum a câștigat un concurs de...
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
Cum a ajuns un bărbat din Olanda să aibă 1.000 de copii cu sute de...
Claudia Pătrășcanu, dezvăluiri despre vacanța cu Gabi Bădălău în Paris: 'Am fost cu iubirile mele!'...
S-a pozat în costum de baie, dar toți au CRITICAT-O că s-a îngrășat mult! Mesajul...
Vremea 8 iulie - 5 august 2024. Val de aer tropical în Luna lui Cuptor....
„Ei i-a plăcut viața, el a stat acasă ca prostu'” Bărbat din Iași, tată a...
Cine este principalul suspect în cazul atacului cu acid din Călărași! Anchetatorii au aflat că...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Peste 50 de mașini găsite abandonate. Printre ele se numără modele interesante - VIDEO
Euro 2024: Germania îl convoacă pe ambasadorul Turciei. Disputa privind salutul lupului ia amploare
FRUMUSEȚEA nu aduce FERICIRE. Ce se întâmplă cu oamenii care ARATĂ prea BINE?
Vestea dimineții despre Corina Chiriac. Marea artistă a....
Codul Rutier. Noi amenzi, din 9 iulie. Greșeala care te costă
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Laurențiu Reghecampf, despre boala cumplită cu care mama lui s-a confruntat. Ce spune antrenorul despre...
Măicuțele care au grijă de mormântul lui Victor Surdu, fostul soț al Angelei Similea, scot...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, de ce ai copiat la tema asta?
Câți sateliți naturali există în Sistemul Solar?
×